Zilele acestea soldații ucraineni au eliberat Herson, luptând eroic împotriva celei de-a doua armate a lumii. Curajul și determinarea lor au fost și sunt un exemplu pentru tot restul lumii.
Curajul și determinarea însă nu ar fi fost suficiente. A fost nevoie de sprijin din partea altor state în ceea ce privește armamentul, informațiile, logistica. Și, nu în ultimul rând sprijinul pentru familii, așa încât soldații de pe front să-i știe pe cei dragi în siguranță.
Sectorul 2 a fost în prima linie a ajutorului pentru refugiații ucraineni, încă din primele zile ale războiului. Și a rămas în prima linie, în pofida sprijinului guvernamental aproape nul.
Din fericire, nu am fost singuri. Efortul de a ajuta refugiații, atunci când aveau cea mai mare nevoie, a pus la un loc administrația publică, societatea civilă, mediul academic, sectorul privat, dar, în primul rând OAMENII.
Am fost miercuri la colegiul Edmond Nicolau, unde o clădire practic părăsită a colegiului a fost transformată de către Habitat for Humanity, cu sprijinul UNICEF, IKEA și CORE, dar și al doamnei directoare Melania Valsan și al zecilor de voluntari (români și ucraineni), într-un centru de primire pentru refugiați.
Centrul prevede condiții decente pentru oamenii aceștia atât de încercați și a fost realizat exclusiv din fonduri private. După terminarea războiului, va rămâne în folosința elevilor colegiului, în niște condiții net superioare celor de acum 3 luni, când Habitat for Humanity s-a înhămat la această muncă grea.
Mulțumesc Habitat for Humanity, mulțumesc UNICEF, mulțumesc CORE, mulțumesc IKEA, dar, nu în ultimul rând, mulțumesc OAMENILOR care au muncit ca acest lucru să se întâmple, fără niciun ban public:
Alina, Dan, Roberto, Anca, Melania, Alina (cealaltă Alina), Cristi, Reli, Mihaela, Viviana, Ștefania, Monica, Emilia, Yulia, Andrii, Katherina, Nadia, Ilia și tuturor celorlalți voluntari.
O mică parte din victoria de la Herson li se datorează și acestor oameni fabuloși implicați.
