Duminică, la „Exclusiv în România”, Cristina Șoloc și Cristi Tabără s-au reîntors în județul Olt. De această dată, am explorat, alături de echipa emisiunii, zonele din apropierea orașului Slatina.
Pentru că aici oamenii se mândresc cu continuitatea și longevitatea lor pe aceste plaiuri, una dintre opriri este în Drăgănești Olt, la Muzeul Câmpiei Boianului Traian Zorzoliu, un complex muzeal unic, pe care merită să-l cunoaștem în detaliu și unde ne întoarcem în istorie vreo 5500 de ani. Aici am avut ocazia să vedem, într-un sat neolitic, cum trăiau strămoșii noştri din civilizația Gumelnița. Mergem și pe urmele legendarilor căpitani, frații Buzești.
Am aflat cine au fost, cum au trăit și unde își dorm somnul de veci, la Mănăstirea Căluiu – una dintre ctitoriile lor, renovată cu fonduri europene, un loc încărcat de istorie. La final, poposim în satul Bobicești, unde olteanul Dan Dicu a creat un colț de rai, în care atât adulții, cât și copiii se pot bucura de o experiență extraordinară în natură – călăria de agrement. Tot aici ne-am bucurat și de bucate tradiționale delicioase, ca „mâncarea pandurilor”.