14.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Nicușor Dan „A fost aprobată depunerea cererilor de finanțare prin PNRR pentru consolidarea și renovarea unor clădiri importante din București”



🟢În ședința de ieri a CGMB a fost aprobată depunerea cererilor de finanțare prin PNRR pentru consolidarea și renovarea unor clădiri importante din București, precum Teatrul Bulandra, Maternitatea Bucur sau Policlinica Iancului. Apelul de proiecte începe vineri și suntem pregătiți pentru demararea procedurilor.
🟢Tot în legătură cu una dintre vechile clădiri ale Capitalei, CGMB a votat pentru ca PMB să-și exercite dreptul de preemțiune și să cumpere o parte din imobilul din strada Batiștei 14 (sediul ARCUB), urmând astfel ca întreaga clădire să ajungă în curând în proprietatea municipalității și s-o putem renova pentru a o redeschide ca sală de spectacole.
🟢Un alt lucru foarte important – de această dată legat de domeniul sănătății – e debutul demersurilor pentru construirea unui spital pe strada N.D. Cocea, în sectorul 5, la marginea de sud a orașului. CGMB și-a dat acordul ca, pe acel teren, să construim un spital, iar în bugetul pentru acest an e prevăzută deja suma necesară pentru a demara studiul de fezabilitate.
🟢Cu privire la mediu, a fost aprobată amplasarea unei noi rețele cu 40 de senzori pentru măsurarea calității aerului în Capitală. E vorba de un proiect susținut de Bloomberg Philantropies în parteneriat cu OMS și el a devenit posibil pentru că Bucureștiul a aderat anul trecut la Rețeaua Orașe Sănătoase.
🟢CGMB a mai votat și primirea în comodat a unui spațiu pentru cazarea refugiaților de război din Ucraina, continuând astfel demersurile făcute de municipalitate în ultimele săptămâni pentru a-i ajuta pe vecinii noștri ucraineni.
🟢Țin să mai menționez și votarea unui proiect-simbol, ca urmare a unui demers al societății civile, prin care se acordă titlul de excelență post-mortem lui Gheorghe Ursu, dizident anticomunist ucis de Securitate în 1985. Inginerul constructor Gheorghe Ursu era șef de proiect la consolidarea Blocului Patria, în vara anului 1977, când a fost dat ordinul de încetare a reparațiilor capitale la acel imobil afectat de cutremur. El s-a opus deciziei autorităților vremii de a renunța la consolidarea anti-seismică, ceea ce l-a pus în conflict cu regimul comunist, ajungându-se apoi la arestarea și la moartea lui în închisoare.

 

Nicușor Dan 



Check out our other content

Check out other tags:



Most Popular Articles

Descoperă mai multe la Primăria ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura