5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024

Clotilde Armand : Acum că festivalul manipulării PSD și PNL al opiniei publice a început din nou, o să vin cu câteva precizări



Bun. Acum că festivalul manipulării PSD și PNL al opiniei publice a început (din nou) o să vin cu câteva precizări. Vor mai urma și altele pe parcurs fiindcă puțină lume știe despre ce este vorba în sesizarea făcută de un membru PNL la ANI.

Așadar:
Pentru că este destul de tehnic subiectul am să încerc să-l descifrez cât mai simplu de înțeles. Sesizarea făcută de PNL împotriva mea spune așa: primarul sectorului 1 s-a numit manager de proiect și a încasat 3500 euro în 5 luni. Adică eu (primarul) n-am voie să fiu manager de proiect fiindcă m-am numit singur și mi-am semnat singur dispozițiile de numire. Nimic mai fals.
1. Însemnă că toți primarii din România care își semnează lunar pontajul sau care își măresc indemnizația sunt în conflict de interese;
2. Toate dispozițiile semnate de mine sunt verificate dacă sunt legale și ajung la prefect. Prefectul a spus că sunt legale;
3. Toate actele administrative trebuie să îndeplinească o serie de avize ale departamentelor: juridic, economic, resurse umane etc. Toate aceste avize și semnături sunt pe toate dispozițiile sesizate de ANI;
4. Reprezentanții ministerului responsabil pentru proiectului sesizat de ANI spun într-un răspuns că eu sunt eligibilă (chiar dacă sunt primar).
Obiectivul principal al proiectului făcut în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție este creşterea gradului de implementare a măsurilor referitoare la prevenirea corupţiei prin îmbunătăţirea, consolidarea şi dezvoltarea capacităţii administrative a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.
Ce înseamnă acest lucru:
– Realizăm procedura operațională privind managementul riscurilor de corupție și stabilirea măsurilor preventive anticorupție din cadrul Primăriei Sectorului 1.
– Realizăm și implementăm un Registrul riscurilor de coruptie în cadrul administrației locale.
– 60 de angajați din cadrul Primăria Sectorului 1 vor beneficia de cursuri de instruire în domeniul prevenirii corupției, transparenței, eticii și integrității.
– Campanie de conștientizare privind riscul expunerii la faptele de corupție, promovată atât în rândul cetățenilor cât și al personalului din administrația publică locală.

Pentru toate astea am fost remunerată cu 3500 euro timp de 5 luni.

Cu alte cuvinte, un membru PNL a sesizat ANI fiindcă vreau să nu se mai ia șpagă în Primăria Sectorului 1. Iar ANI îmi refuză accesul la dosar cu toate că l-am solicitat de mai multe ori. Iar conducerea PSD și PNL îmi solicită demisia acum pentru că nu mai pot fura în liniște la primăria noastră. Sincronizare perfectă.

La fel ca în cazul Curtii de Conturi – care după ce au venit de vreo 3 ori la noi în control într-un an de zile n-a găsit nimic ilegal deși au ieșit să comunice public înainte să ne prezinte procesul verbal. Și uite așa folosim anumite instituții pe post de măciucă să lovim în cei incomozi politic.

Însă nu-i nimic. Mergem mai departe. Depun plângere penală împotriva inspectorului ANI care a refuzat sistematic accesul la dosar. Așa, pentru că nu e nimeni mai presus de lege.



Check out our other content

Check out other tags:



Most Popular Articles

Descoperă mai multe la Primăria 🦌 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura