4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Allen Coliban „Brașovul este orașul turistic numărul 1 în România, iar asta ne obligă să avem un oraș sigur”



Brașovul este orașul turistic numărul 1 în România, iar asta ne obligă să avem un oraș sigur atât pentru cetățeni, cât și pentru cei care ne vizitează.

Am lansat licitația pentru cumpărarea a peste 1000 de camere de supraveghere care vor fi montate cu prioritate în zonele cu cele mai mari probleme. Aceste priorități vor fi discutate cu specialiștii din cadrul aparatului executiv și cu instituțiile abilitate în combaterea criminalității.
Camerele au capacitatea de a supraveghea zona 360 de grade și posibilitatea de a identifica numărul de înmatriculare, marca și modelul autoturismelor. Vor putea fi manevrate de la distanță, cu zoom optic de 30x și o rezoluție minimă de 1920×1080 pixeli.

Contractul cadru, care poate ajunge la suma totală de 10.7 milioane de lei, nu este doar pentru achiziționarea camerelor, ci și pentru lucrările aferente instalării lor (lucrări civile pentru realizarea tubulaturii subterane, lucrări electrice și de comunicație), montarea, software-ul de analiză video, integrarea cu sistemul de telegestiune iluminat și supraveghere video existent, sistemul de stocare și procesare al imaginilor echipat cu UPS, sistemul de comunicații.

Totodată, Primăria Brașov are în curs un proiect care presupune, printre altele, montarea a 140 de camere video pentru monitorizarea traficului și aproape 250 de senzori video de trafic. În plus, 35 de treceri de pietoni și 3 intersecții vor fi semaforizate, iar alte 44 de intersecții vor beneficia de modernizarea semaforizării.

Siguranța cetățenilor este o prioritate pentru noi!

Allen Coliban 



Check out our other content

Check out other tags:



Most Popular Articles

Descoperă mai multe la Primăria 🦌 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura