7.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024

Allen Coliban „Anul acesta Brașovul reia tradiția Coborârii Junilor în cetate”



După doi ani de întrerupere, din cauza restricțiilor legate de pandemie, anul acesta Brașovul reia tradiția Coborârii Junilor în cetate, un simbol al Brașovului, unic în țară.
Ca de obicei, Parada Junilor și evenimentele din timpul Săptămânii Luminate sunt organizate de municipalitate în parteneriat cu Asociaţia „Uniunea Junilor din Șcheii Braşovului şi Braşovul Vechi”, care reprezintă toate cele 7 cete de juni.
Primăria a pregătit deja locul de picnic de la Pietrele lui Solomon, care a fost curățat și ecologizat și care va fi punctul final al evenimentelor de duminică. Au fost făcute reparațiile necesare la mese, bănci și vetrele de grătar, iar participanții la sărbătoare vor avea la dispoziție coșuri de gunoi și toalete ecologice, pentru ca zona să rămână curată. Îi invităm pe brașoveni și pe vizitatorii Brașovului să fie parte din acest eveniment minunat, după doi ani de zile în care am visat că vom putea să îl organizăm din nou. Sperăm ca și bunul Dumnezeu să ne dea vreme bună, astfel încât să ne putem bucura cu toții în aer liber.
Fac apel către toți participanții să folosească transportul public către centrul orașului și, după aceea, mersul pe jos, pentru că dimensiunea evenimentului, zecile de mii de participanți, fac imposibilă circulația cu autoturismul mai sus de Piața Unirii.
Dacă este posibil, îi rog pe toți cei prezenți să vină în costume tradiționale ori să poarte măcar un element care să facă trimitere la portul tradițional.
Va fi, cu siguranță, un eveniment cu care ne vom mândri cu toții.
Toate detaliile despre Parada Junilor și activitățile din săptămâna luminată le găsiți în evenimentul de Facebook https://www.facebook.com/events/533039441676417


Check out our other content

Check out other tags:



Most Popular Articles

Descoperă mai multe la Primăria 🦌 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura